Daca zburati pentru prima oara sau daca aveti nelamuriri cu privire la zborul pe care doriti sa il intreprindeti, va oferim o serie de informatii utile pentru calatoria cu avionul. Daca doriti orice alte informatii legate de rezervarea dumneavoastra, va rugam sa ne contactati pentru a va clarifica toate aspectele care va preocupa in legatura cu zborul dumneavoastra.

Ce este un bilet electronic?
Biletul electronic este un document de calatorie emis la momentul cumpararii biletului de avion. Majoritatea companiilor aeriene accepta doar bilete electronice si permit imbarcarea pasagerilor in baza acestor bilete. Diferenta intre biletele electronice si cele pe suport de hartie consta in faptul ca primele cuprind doar codul rezervarii si itinerariul. La imbarcare trebuie sa prezentati, pe langa biletul electronic si un act de identitate cu fotografie.

Cum puteti beneficia de cele mai mici tarife de zbor?
Pentru a putea beneficia de cele mai mici tarife lansate de companiile aeriene, pasagerii trebuie sa isi cumpere biletul din timp, uneori chiar si cu jumatate de an sau un an inainte de data calatoriei. Tarifele cele mai mici sunt supuse unor reguli tarifare foarte restrictive. Cele mai mici clase tarifare nu permit modificari sau anulari ale biletului electronic deja emis si impun pasagerului o durata minima sau o durata maxima a sejurului. Cu cat tariful este mai mic (oferte promotionale), cu atat este mai restrictiv, pasagerul fiind obligat sa calatoreasca exact in conditiile rezervate initial. Cu cat creste tariful, cu atat acesta devine mai permisiv, permitand modificarile datei de calatorie sau chiar si anulari.

Ce inseamna Sunday Rule (o noapte de sambata spre duminica la destinatie)?
Pentru a putea beneficia de un tarif mai avantajos, companiile aeriene impun anumite conditii legate de durata minima a sejurului. Sunday Rule, denumita si prima duminica la destinatie, este o astfel de conditie. Aceasta impune pasagerului sa isi petreaca noaptea de sambata spre duminica la destinatie, adica ora 00:01 a zilei de duminica trebuia sa il gaseasca pe pasager la destinatie.

Reconfirmarea rezervarii
Pasagerul are obligatia de a verifica detaliile itinerariului rezervat cu compania aeriana, astfel incat in cazul in care apar modificari de orar de zbor sau amanari si anulari de zboruri, pasagerul sa poata fi informat. In cazul rezervarilor efectuate prin intermediul agentiilor de turism, acestea vor informa pasagerul cu privire la orice modificare survenita in rezervarea sa.

Check in si check in on-line
Pasagerul are obligatia de a se prezenta la ghiseul de inregistrare (ghiseul de check in) si la poarta de imbarcare la ora stabilita in rezervarea sa (de obicei cu minim 2 ore inainte de decolare). In cazul in care pasagerul nu se prezinta in timp util pentru a permite indeplinirea tuturor formalitatilor de imbarcare, compania aeriana isi rezerva dreptul de a anula rezervarea, fara a imbarca pasagerul si fara a-i restitui contravaloarea serviciilor rezervate.
Formalitatile de imbarcare pot fi evitate prin inregistrarea on line a pasagerului (check in online), situatie in care pasagerul isi poate tipari tichetul de imbarcare (boarding pass) cu aproximativ 24 ore inainte de inceperea calatoriei. In aceasta situatie pasagerul se va prezenta la ghiseul de imbarcare, avand prioritate fata de restul pasagerilor.

No Show
Un pasager no show este un pasager care nu se prezinta la imbarcare in termenul impus de compania aeriana. Rezervarea va fi anulata din oficiu de catre compania aeriana, pasagerul nemaiputand beneficia de niciunul din segmentele de zbor inscrise in biletul sau. Asadar, in situatia in care pasagerul nu foloseste primul segment de zbor al rezervarii sale, nu va mai putea folosi niciunul din urmatoarele segmente de zbor inscrise in rezervare.

Bagajul si excedentul de bagaj
Fiecare pasager care calatoreste cu o companie regulata are dreptul la bagaj de cala si bagaj de mana, incluse in tarif. In functie de clasa tarifara rezervata (economy, business sau first) si de conditiiile impuse de fiecare companie aeriana, pasagerul are dreptul la un anumit numar de kilograme sau la un anumit numar de bagaje. Pasagerii trebuie sa verifice restrictiile de greutate impuse de compania aeriana cu care urmeaza sa calatoreasca. In cazul in pasagerului ii sunt necesare mai multe bagaje, decat cele scutite de taxe, acesta va trebui sa plateasca excedentul de bagaj, tarif care difera in functie de compania aeriana cu care se calatoreste.
In cazul zborurilor efectuate cu companii low cost, pasagerii trebuie sa plateasca un supliment pentru bagajul de cala, in cazul in care doresc sa calatoareasca cu bagaj la cala. Bagajul de mana este inclus in tariful rezervat.

Calatoriti cu copii?
Bebelusul care este mai mic de 2 ani este considerat infant si poate calatori in bratele adultului, fara a-i fi necesar un loc separat. In cazul in care infantul implineste 2 ani inainte sau in timpul segmentului de zbor de retur, atunci este necesara rezervarea unui loc un avion atat pentru segmentul de zbor de dus cat si pentru cel de retur.
Copilul dumneavoastra poate calatori si in propriul sau scaun de siguranta (cel pentru masina), daca acesta prezinta certificari ale standardelor europene si daca poate fi atasat fara probleme de scaunul avionului cu centura de siguranta. Numai carucioarele pliabile pot fi transportate in cabina, cele care nu se pliaza vor fi introduse la bagaje de cala.
Conditiile pentru transportul copiilor intre 2 si 18 ani, precum si cele pentru transportul minorilor neinsotiti, trebuie verificate cu fiecare companie in parte.

Calatoriti cu animale de companie?
In situatia in care doriti sa calatoriti insotiti de animalul dumneavoastra de companie este absolut necesar sa va conformati regulilor impuse de compania aeriana. Doar catelusii si pisicutele de dimensiuni mici pot fi transportate in cabina, intr-o cusca speciala de dimensiuni reduse, care poate fi amplasata sub scaunul din fata dumneavoastra. In cazul in care cusca este prea mare pentru a fi transportata in cabina, aceasta va fi amplasata in cala, intr-o zona ventilata a aeronavei.